Versiune de test
Biroul Rețele si Comunicații
Atribuții
- Derularea procedurilor de elaborare a studiilor şi proiectelor aferente investițiilor aprobate;
- Îndrumarea și controlarea respectării legalităţii în cursul realizării lucrărilor din domeniul iluminatului public;
- Urmărirea și verificarea respectării graficului de eşalonare a lucrărilor,a documentaţiilor tehnico-economice şi a tehnologiilor de execuţie; folosirea eficientă a resurselor alocate;
- Urmărirea executării lucrărilor, asigurarea continuității şi finalizarea acestora în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute prin minute, dispoziţii de şantier etc. cu respectarea legislaţiei în vigoare şi încadrarea în sumele alocate;
- Stabilirea lunară a necesarului resurselor financiare pentru acoperirea lucrărilor de executat şi decontat în luna următoare şi supunerea acestora spre avizare și aprobare;
- Urmărirea întocmirii cărţii construcţiei şi stabilirea măsurilor pentru respectarea legalităţii;
- Participarea în calitate de membru al comisiilor de recepţie, la recepţionarea lucrărilor terminate;
- Preluarea, înregistrarea și întocmirea rapoartelor privind execuţia lucrărilor în curs;
- Verificarea și confirmarea din punct de vedere cantitativ și calitativ a situaţiilor de lucrări prezentate de constructor spre decontare;
- Urmărirea comportării în timp a lucrărilor executate, în perioada de garanţie şi postgaranţie;
- Urmărirea îndeplinirii la termenul stabilit a măsurilor cuprinse în actele de control întocmite;
- Asigurarea desfășurării în cele mai bune condiţii a manifestărilor organizate de, sau împreună cu Municipiul Timişoara, prin branşarea la reţeaua de energie electrică a echipamentelor necesare;
- Asigurarea iluminatului public;
- Urmărirea și coordonarea lucrărilor de pavoazare, inclusiv a celorlalte regii şi societăţi comerciale implicate în realizare iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă;
- Inspectarea teritoriului pentru depistarea deficienţelor în serviciul de iluminat public şi implicarea pentru remedierea lor;
- Obținerea de avize şi acorduri necesare pentru desfăşurarea în condiţii legale a lucrărilor de investiţii în domeniul iluminatului public;
- Pregătirea documentaţiei necesare pentru obţinerea certificatului de urbanism şi/sau autorizaţiei de construire pentru lucrări de iluminat public;
- Întocmirea documentației tehnice necesar a fi transmisă biroului achiziţii publice în vederea iniţierii procedurilor de achiziţie publică (tema de proiectare, caiete de sarcini, planşe, memorii tehnice, note de estimare, cerinţe minime privind capacitatea tehnică şieconomico financiară a operatorilor economici, nota justificativă privind aceste cerinţe.);
- Administrarea contractelor de achiziţie publică de lucrări şi servicii rezultate în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică solicitate biroului achiziţii publice;
- Transmiterea către Direcţia Economică a situaţiilor de lucrări avizate din punct de vedere cantitativ, însoţite de facturi; întocmirea propunerii de angajare şi a angajamentelor bugetare;
- Desemnarea persoanelor de specialitate în echipa de implementare a proiectului care vizează infrastructura tehnică de natura rețelelor și comunicațiilor, inclusiv iluminatul public și stațiile de reîncărcare autovehicule electrice în localități;
- Asigurarea managementul obiectivului de investiție– ca parte a managementului de proiect implementat cu fonduri nerambursabile (prin managerul tehnic și responsabilul tehnic), reprezentând activitatea de ordin tehnic aferentă execuției infrastructurii tehnice – rețele și comunicații, incluzând iluminatul public, stații de reîncărcare pentru autovehicule în localități, prin care se asigură managementul contractului de execuţie (lucrări, dirigenţie de şantier, proiectări/reproiectări) în vederea realizării şi implementării obiectivului de investiţie în baza documentațiilor tehnico-economice elaborate, conform HG nr. 907/29.11.2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
- Transmiterea periodică spre centralizare către Serviciul Finanțări Nerambursabile - Direcția Incubator de Proiecte orice informație referitoare la proiectul implementat cu fonduri nerambusabile -europene și/sau buget național, (constituire/modificare EIP, stadiul fizic și financiar ale contractelor prin care se asigură componenta de management tehnic al proiectului, orice altă informații sau date de care depinde implementarea eficientă a proiectului).